Si-a poruncit atunci: “Sa se faca Intuneric!”


Ce-mi trebuie mie lumină ca să vad că umblu pe un fir subţire de aţa, împletit de cine ştie cine şi la ce beţie-a atotputerniciei, dacă stau să număr nodurile aşezate în drum? Nu sunt puţine, dar lumina nu face decât să îmi anticipeze durerea ce mă paşte la următorul pas.

Întunericul nu-i decât absenţă a luminii. Uneori e însă şi mamă protectoare. Unerori e însă şi dumnezeu. În prea multă lumina, uiţi cum era în întuneric. Când ştii, sau crezi că ştii, uiţi cum era să nu ştii. Uiţi ce înseamnă mirarea, uimirea, miracolul. Uiţi, şi nu te poţi întoarce acolo, pentru că ai orbit. Dar nimeni nu va putea spune vreodată: „M-a orbit întunericul!” Lumina te-a orbit, dar starea în care te afli acum nu e cea de întuneric. E cea de atotcunoscător. Atotputernic. Şi începi să faci noduri. Ţie, altora.

„Să se facă Întuneric!”

Să nu văd firul vieţii, ci oarbă până în măduva fiinţei să îl pipăi cu talpa, să simt nodul ce urmează cu vârful degetelor şi să-l parcurg ca simplă experienţă de viaţă, devenind una cu el. Să nu traversez pur şi simplu eternul fir, ci să fim simultan cel ce traversează şi cel traversat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s